Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/www/dynamic/uv.ro/stefanuka.uv.ro/public_html/wp-includes/cache.php on line 36 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/www/dynamic/uv.ro/stefanuka.uv.ro/public_html/wp-includes/query.php on line 21 Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/www/dynamic/uv.ro/stefanuka.uv.ro/public_html/wp-includes/theme.php on line 540 Blogul lui Stefanuka » Life
BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Capul sus!

M-am trezit cu gandul ca trebuie sa fiu puternica. Voi fi puternica. Nu ma voi lasa coplesita de ceea ce se-ntampla inauntrul meu.
Voi ridica capul sus si voi merge inainte fara sa privesc in urma. Fara regrete. Voi ramane indiferenta in fata lumii.
Le voi raspunde la intrebarile acelea chinuitoare care ma fac sa ard pe dinanuntru. Ce s-a intamplat? Cum, de ce? Cum te simti? O voi face aratand ca nu ma doare ca asa e normal… ca viata-si urmeaza cursul firesc.
Voi incerca sa ma abtin, voi face in asa fel incat sa nu ma las depasita de situatie. Imi voi cauta puterea-n durere. Voi ramane indiferenta si rece pana in momentul in care spinul ce-mi strapunge momentan inima ca cadea. Va ceda si se va ascunde intr-un coltisor prafuit si uitat ca sa nu fie maturat.

Isi va gasi locul alaturi de ceilalti devenind parte din experientele triste ale vietii.
Deocamdata fruntea sus! Stii foarte bine ca ce nu te ucide te face mai puternic!

00:00

De ce nu putem accepta infrangerile? De ce orgoliul meu trebuie sa fie atat de mare? De ce nu pot accepta ca am pierdut, ca m-am inselat? Se spune ca speranta moare ultima… la mine a murit dupa discutia aceea… si tot ce mi-a ramas sunt imaginile, mirosul tau si al fumului de tigara.

Eticheta societatii

080275.jpgIn ziua de azi toata lumea barfeste pe toata lumea. Toata lumea se grabeste sa judece si sa condamne.
Nu ma mira nimic din moment ce vremurile astea ne imping de mici copii sa fim ca niste fiare salbatice in jungla - sa ne atacam si sa incercam sa fim mereu mai puternici decat ceilalti pentru a supravietui.
Rutina ne transforma in roboti. Suntem docili in fatza vietii. Unii cauta si gasesc deseori o iesire din banalitate.
Alunecam spre o alta lume ireala ajutandu-ne de vicii. Societatea condamna mereu: daca fumezi esti o vagaboanda, daca bei esti o alcoolica. Ce-ti pasa tie daca beau sau fumez? E423099131_ad552bdf98.jpg sanatatea mea. E viata mea si ma straduiesc sa o traiesc cum imi place. Daca prefer sa beau ocazional si fumez nu inseamna ca ti-s inferioara. Te-ai uitat vreodata in oglinda? Ti-ai privit vreodata defectele? Al meu e ca incerc sa ies din banalitate. Asta nu ma face cu nimic mai inferioara decat tine… ba dimpotriva poate uneori… depinzand de cine esti acel “Tu” care te grabesti sa ma judeci imi poti fi inferior prin cultura prin gandurile sau prin faptele tale!

Ce-o sa fie…

Stiu ca o sa-mi fie teama de raspunsul ala. Inevitabilul o sa se produca curand. Si atunci toate framantarile mele, gandurile, intrebarile mele din noptile nedormite o sa aiba un raspuns. In ciuda faptului ca sunt o persoana realista (cel putin asa ma consider) astept sa se produca un miracol - sa pot sa zambesc si cu usurare sa spun: ohh da! De data asta m-am inselat. Presimtirile mele n-au fost adevarate .
Sunt convinsa ca discutia asta o sa lase urme, o sa deschida o rana careia i va lua suficient de mult timp ca sa se cicatrizeze incat sa-mi provoace durere amestecata cu singuratate si frustrare. O alta data nu va mai exista, pentru ca refuz sa mai fac vreun compromis, refuz sa mai fiu sincera… pt ca pur si simplu sunt prea putini care sa merite asta!

In asteptarea unei schimbari…

M-am saturat sa fiu plictisita. Rutina ma omoara incet, incet. In permanenta astept o schimbare… o veste buna. Astept pe cineva sau ceva, dar se pare ca acel “ceva” (sau cineva) refuza sa ajunga la mine.
Ma plictiseste tot ce-i in jur. Nu ma impresioneaza nimic, la fel cum nimic nu-mi da pofta de viata. Totul e un spatiu, un spatiu vid, unde sentimentul de singuratate conduce… de parca sufletul si mintea mea ar fi regatul lui.
Uneori ma gandesac ca viata e abusrda de vreme ce ramane imprevizibila. Deseori am impresia ca viata e guvernata de o forta oarba… habar nu avem de unde pleaca si incotro se-ndreapata. Tot ce am construit pana acum (sau voi construi) e la voia intamplarii… oare chiar merita sa te zbati pentru toate astea?

« Insemnarile anterioare     Insemnarile urmatoare »