M-am trezit cu gandul ca trebuie sa fiu puternica. Voi fi puternica. Nu ma voi lasa coplesita de ceea ce se-ntampla inauntrul meu.
Voi ridica capul sus si voi merge inainte fara sa privesc in urma. Fara regrete. Voi ramane indiferenta in fata lumii.
Le voi raspunde la intrebarile acelea chinuitoare care ma fac sa ard pe dinanuntru. Ce s-a intamplat? Cum, de ce? Cum te simti? O voi face aratand ca nu ma doare ca asa e normal… ca viata-si urmeaza cursul firesc.
Voi incerca sa ma abtin, voi face in asa fel incat sa nu ma las depasita de situatie. Imi voi cauta puterea-n durere. Voi ramane indiferenta si rece pana in momentul in care spinul ce-mi strapunge momentan inima ca cadea. Va ceda si se va ascunde intr-un coltisor prafuit si uitat ca sa nu fie maturat.
Isi va gasi locul alaturi de ceilalti devenind parte din experientele triste ale vietii.
Deocamdata fruntea sus! Stii foarte bine ca ce nu te ucide te face mai puternic!
Scris in
Life on February 18th, 2008 |
Niciun Comentariu »
De ce nu putem accepta infrangerile? De ce orgoliul meu trebuie sa fie atat de mare? De ce nu pot accepta ca am pierdut, ca m-am inselat? Se spune ca speranta moare ultima… la mine a murit dupa discutia aceea… si tot ce mi-a ramas sunt imaginile, mirosul tau si al fumului de tigara.
Scris in
Life on February 17th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Fara explicatii. Sunt dezgustata de ele. Pentru mine faptele conteaza. NU incerca sa minti, acum nu mai ai de ce! Nu da vina pe mine. Pastreaza macar o farama din caracterul pe care sustii ca il ai.
Teatrul asta prost s-a terminat inainte sa apuce sa inceapa cu adevarat. Probabil sunt vinovata si eu de vreme ce m-am lasat purtata-n piesa asta in speranta ca va iesi ceva 
demn de admirat.
Acum privind din cealalta extrema imi dau seama ca m-am amagit. Tu nu ai putea sa te schimbi in vreun fel, iar eu nu as putea decadea atat de mult doar ca sa-ti fac tie pe plac. Macar ti-am demonstrat (si mi-am demonstrat) ca nu sunt de piatra, ca sunt momente desii rare in care imi pasa. Asta a fost unul din momentele alea, in piesa asta eu am jucat rolul naivei iar tu al cinicului.
Teatrul ar fi putut continua, doar ca in scena au aparut si alte personaje, si trandafiri, muzica si fum, coniac si bere, si gesturi necontrolate si cuvinte spuse la betie.
Apoi s-a sfarsit. Ultima scena a fost dureroasa pentru amandoi. Pentru mine pentru ca am incheiat un capitol proaspat inceput in care mi-am creat iluzii, pentru tine? Probabil doar descoperirea ca nu esti un atat de bun actor pe cum credeai.
In ziua de azi toata lumea barfeste pe toata lumea. Toata lumea se grabeste sa judece si sa condamne.
Nu ma mira nimic din moment ce vremurile astea ne imping de mici copii sa fim ca niste fiare salbatice in jungla - sa ne atacam si sa incercam sa fim mereu mai puternici decat ceilalti pentru a supravietui.
Rutina ne transforma in roboti. Suntem docili in fatza vietii. Unii cauta si gasesc deseori o iesire din banalitate.
Alunecam spre o alta lume ireala ajutandu-ne de vicii. Societatea condamna mereu: daca fumezi esti o vagaboanda, daca bei esti o alcoolica. Ce-ti pasa tie daca beau sau fumez? E
sanatatea mea. E viata mea si ma straduiesc sa o traiesc cum imi place. Daca prefer sa beau ocazional si fumez nu inseamna ca ti-s inferioara. Te-ai uitat vreodata in oglinda? Ti-ai privit vreodata defectele? Al meu e ca incerc sa ies din banalitate. Asta nu ma face cu nimic mai inferioara decat tine… ba dimpotriva poate uneori… depinzand de cine esti acel “Tu” care te grabesti sa ma judeci imi poti fi inferior prin cultura prin gandurile sau prin faptele tale!
Scris in
Life on February 16th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Stiu ca o sa-mi fie teama de raspunsul ala. Inevitabilul o sa se produca curand. Si atunci toate framantarile mele, gandurile, intrebarile mele din noptile nedormite o sa aiba un raspuns. In ciuda faptului ca sunt o persoana realista (cel putin asa ma consider) astept sa se produca un miracol - sa pot sa zambesc si cu usurare sa spun: ohh da! De data asta m-am inselat. Presimtirile mele n-au fost adevarate .
Sunt convinsa ca discutia asta o sa lase urme, o sa deschida o rana careia i va lua suficient de mult timp ca sa se cicatrizeze incat sa-mi provoace durere amestecata cu singuratate si frustrare. O alta data nu va mai exista, pentru ca refuz sa mai fac vreun compromis, refuz sa mai fiu sincera… pt ca pur si simplu sunt prea putini care sa merite asta!
Scris in
Life on February 15th, 2008 |
Niciun Comentariu »
« Insemnarile anterioare Insemnarile urmatoare »
