Am gasit calea spre trecut. Imi place sa afirm ca istoria s-a repetat. Imi place ca pentru cateva ore am simtit implinirea aceea de care rar am parte. Si-am profitat. Am uitat de tot ce e in jur, eram acolo,e ram alaturi de ei si totusi eram trup si suflet unde imi placea mai mult. Cuibarita intr-un loc unde aveam senzatia placuta de siguranta, protejare. Aveam inselatoarea impresie ca sunt iubita admirata.
Cu toate ca am fost sfatuita de milioane de ori sa nu trezesc la viata trecutul, am calcat in picioare munca mea de deghizare a indemnurile interioare, mi-am ignorat judecata.
Mi-am demonstrat ca am posibilitatea sa obtin ceea ce imi doresc chiar daca doar pentru o scurta perioada de timp.Chiar daca apoi imi va scapa printre degete si voi suferi.
Stiu ca nu trebuie sa te intorci, ca nu trebuie sa privesti in spate, dar uneori ajuta pentru a scapa de resentimente. Te ajuta sa poti sa mergi mai departe cand ai impresia ca nu ai de ce.
Stiu ca nu e exclus ca mai tarziu sa-mi regret actiunile pentru ca ma fac sa pierd persoane care-mi erau dragi si care imi purtau o afectiune deosebita. Dar poftei de a obtine ceea ce iti doresti din strafundul inimii nu am putut sa nu-i cedez. Nu de aceasta data si probabil nici in ocaziile ce vor urma.
Scris in
Life on March 17th, 2008 |
Niciun Comentariu »
UNDE-AI FOST FERICIT ALTADATA…
Unde-ai fost fericit altadata
nu trebuie sa te intorci nicicand: vremea
a trecut si a sters multe, ridicand
frontiera zidului sau
de care uimita iluzia ta se va lovi.
Vremea a tesut
cu multa negraba
infrangerea ta,
in timp ce lipseai, in timp ce umblai
nestiutor prin lume,
pastrand ca pe o amintire
ceea ce nu era decat distrugere tainica,ruina.
Daca fericirea ti-a dat-o o femeie,
acum a-mbatranit sau a uitat
si nu vei simti decat amara uimire
- arvuna pentru blestemele de dupa aceea.
O carciuma de va fi fost, isi va fi schimbat
stapanul ori clientii
si coltul tau va fi ocupat
cu intrusi fantasmagorici
care te vor imbranci grosolani in strada,in pustiu.
Un cartier de va fi fost, vei gasi
printre schimbarile progresului urban
scheletul tau imprastiat.
Nu trebuie sa te intorci nicicand, niciunde,
caci orice poveste intrerupta
supravietuieste numai
pentru a se razbuna pe iluzie,
pentru a-ti infige cutitul in vis,
disperat, murind asasinat.
Si totusi stii ca ai sa te intorci
pentru ca fericirea te-a insemnat
cu fierul rosu al nostalgiei, transformandu-ti
viata intr-o uriasa cicatrice;
si daca esti cinstit cu tine insuti, te vei roti
in jurul dezastrului de neoprit,
cum se roteste cainele in jurul mormantului
stapanului sau, stapanului sau, stapanului sau…
Felix Grande
Scris in
Life on March 16th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Recunosc! Azi radiez , azi ma bucur de viata si pot sa zambesc neincetat.
In profida faptului ca stresul ma omoara si ca am foarte mult de invatat azi am gasit o portita prin care sa evadez. Si-am evadat-intr-o lume mai buna.
Pesimismul care ma insoteste mereu ca o calauza azi a obosit. Azi m-a parasit, s-a dus sa`si faca de cap nu inainte de a ma anunta ca va reveni.
Dar nu conteaza. Am sa ma bucur de ziua asta. Am sa zambesc am sa recunosc ca iubesc macar pentru o zi.
Am sa-mi sarbatoresc fercirea alaturi de cei dragi si am sa-ncerc sa-i molipsesc.
Azi imi e pofta de viata. Azi vreau sa traiesc, azi vreau sa te iubesc sa te sarut sa ni se opreasca timpul in loc pana ne saturam.
Aceasta zi vreau sa o pozez sa-mi ramana intiparita minte ca mai apoi sa devina sanctuarul unde sa ma pot refugia atunci cand am nevoie de un motiv pentru a merge mai departe.
Acum va iubesc, acum nu va critic acum o sa ma bucur de tot ce e in jurul meu. O sa profit… pentru ca maine voi redeveni cea de ieri, cea care sunt zi de zi.
Scris in
Life on March 15th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Se pare ca azi e ziua parerilor de rau. Sunt convinsa ca si vremea asta aiurea si peisajul nu tocmai placut mi-au influentat starea de spirit.
Imi pare rau ca n-am vrut sa accept provocarea, imi pare rau ca nu te-am acceptat imi pare rau ca v-am pierdut. Stiu ca nu pot schimba nimic… stiu ca puzzle-ul putea sa fie total diferit daca nu alegeam raspunsul negativ de fiecare data. NU NU NU mereu acelasi raspuns rece menit sa-i raneasca pe ceilalti. Raspunsul ala pe care-l daruiam cu cea mai senina fatza dar nu realizam ca nimeni nu isi dorea cadoul asta.
Recunosc nu eram sincera - sunt ferm convinsa ca-mi doream exact opusul dar vroiam sa ma feresc de suferinte care-mi pareau inutile, aveam impresia mereu ca merit altceva, ca trebuie sa caut ceva mai mult, ca era o pierdere de vreme.
Daca nu exista atata negativism, daca nu eram atat de sceptica probabil lucrurile ar fi stat cu totul diferit. Cu siguranta asa invatam sa traiesc momentul, sa nu fug de realitate, de raspundere.
Privindu-ma acum realizez ca am devenit o persoana cu diverse cunostiinte fara prea multe experiente proprii din cauza faptului ca m-am limitat sa invat din experientele altora.
Puzzle-ul care trebuia creat era colorat si avea imagina veseliei a optimismului si a fericirii. In schimb ceea ce a iesit acum este doar un puzzle cu bucati lipsa fara strop de culoare care pare a avea sarcina sa-ti trezeasca o stare de tristete apasatoare amestecata cu dorinta de visare si singuratate.
Imi pare rau sa o recunosc dar puzzle-ul asta incomplet imi reprezinta viata si alegerile facute si nebunia mea si izloarea… pentru ce-a fost cu siguranta-i prea tarziu - nu mai pot decat spera ca nu o sa-mi repet greselile si ca o sa gandesc pozitiv asupra a tot ce va fi.
Momentan sunt nevoita sa ma impac cu singuratatea si sa astept clipa in care voi fi pusa din nou in situatia de a alege. Nu -mi ramane decat sa sper ca atunci voi zambi si voi raspunde pozitiv.
Scris in
Life on March 11th, 2008 |
Niciun Comentariu »
N-a fost sa fie nici de aceasta data. Si-a dorit si a renascut din propria-i cenusa. Dar din nou s-a lovit de josnicia celorlalti.
A renascut visand ca de data asta va ploua cu zambete.
A vrut sa dea tot ce-i mai bun, sa demonstreze ca-i pasa. Sa imparta zambete celorlati, sa fie fericita.
Mereu si-a dorit sa fie inconjurata de oameni, de prieteni sa stie, sa afle, sa cunoasca. Sa se simta mereu utila si sa evolueze mereu. Sa fie iubita.
Caci ea i-a iubit pe toti in egala masura, pe toti la fel de mult si pe fiecare-n parte intr-un mod special. Le-a iubit felul de a fi, calitatile dar si defectele. Le-a admirat si a fascinat-o felul de a fi, gesturile, ticurile lor.
Dar ei oamenii n-au stiut sa aprecieze. Au dezamagito. Au facut-o din nou cu aceeasi ticalosie. I-au ucis sufletul inca o data.
Atunci a preferat sa devina o parte abstracta a lumii. Sa devina o umbra, o fantoma uitata-n timp, un ideal de neatins.
Inainte sa plece si-a golit sertarele sufletului de orice gand. A privit in camera goala revazandu-si amintirile ca niste tablouri agatate parsiv pe pereti.
Apoi si-a indreptat privirea spre geam. De data asta cerul nu mai zambea. Ploua cu lacrimi.
A trantit usa-n urma ei… a plecat definitiv, iar singura ei legatura cu viata, singura cale de a se mai intoarce vreodata - cenusa - a fost si ea spulberata de furtuna de lacrimi de afara.
Scris in
Life on March 10th, 2008 |
Niciun Comentariu »
« Insemnarile anterioare Insemnarile urmatoare »
