Iata-ma din nou aici dupa o lunga perioada de tacere. Carui fapt se datoreaza absenta mea indelungata? As putea da vina pe vacanta-vacanta de vara, pe modul in care m-a schimbat,modul in care ne schimba pe toti acele 3 luni de intrerupere a rutinei zilnice .
M-am intrebat asa, pentru mine … oare m-am schimbat? Oare tot ce s-a intamplat sau ar fi putut sa se-ntample in timpul asta m-a schimbat? Mai mult ca sigur raspunsul e da .
Am avut ocazia sa vizitez locuri noi sa cunosc alte grupuri de oameni, alte obiceiuri, moduri de-a gandi, persoane de care ma deosebesc enorm sau care-mi seamana nespus d mult .
Sincer? mi-a placut sa fiu departe de casa ,mi-a placut senzatia de libertate oferita de-un loc nou, cu prieteni noi, cu activitati deosebite de cele de-acasa .
Imi placea la nebunie sa ma plimb singura pe strazi sa zambesc sa-mi las imaginatia libera sa-mi comunice tot ce vrea si s-o ascult fara a protesta. Detineam o independenta provizorie, o incredere in mine si puterea de a face tot ce-mi propun. Asta ma facea sa fiu diferita de cum sunt acasa, ma ajuta sa ma dezvolt psihic sa ma maturizez putin cate putin. Niciodata nu mi-am imaginat ca pot sa gust din micile placeri ale vietii … dar imi provoca o liniste interioara atat de placuta pana si savurarea unei cafele pe o terasa dimineata devreme admirand ceata care se ridica dintre brazi. Nu mi-am imaginat ca pot deveni sensibila. Ca-mi pot exprima sentimentele fara a-mi fi frica ca cineva va profita de ele. Nu stiam ca e atata de bine sa te lasi dus de val( macar pentru cateva clipe) sa-i acorzi incredere lui …. necunoscutului pe care l-ai intalnit de cateva zile .
Nu mi-am imaginat niciodata ca poate fi atat de delicios un mic dejun adus la pat si-o persona care sa te alinte alaturi sau ca e-o senzatie minunatat sa te trezesti dimineata scaldata in lumina soarelui si intr-o liniste intrerupta doar de pasarele, de soapte dulci, de fosnetesi rasete si gemete indraznete .
Am realizat ca fericirea mea nu se gaseste aici… nu nu e in locul unde imi petrec majoritatea timpului ci e unde ma astept mai putin … undeva departe intr-un spatiu mistic, uitat.departe de toata lumea si de tot ce imi este atata de familiar.Incet incet, voi reusi sa o aduc aici, sa nu existe diferente, sa pot fi acceasi persoana indiferent de locul in care ma aflu.
Scris in
Life on October 8th, 2008 |
Un comentariu »
Trebuie sa imi golesc mintea sa las sa se scurga toate gandurile si amintirile,sa scap de ele ca de continutul unui pahar pe care refuz sa-l beau.sa scap de gandurile mele ca de-o bautura care nu-mi mai place.
Trebuie sa inchid etapa asta.Sa-mi schimb obiceiurile gesturile expresiile si tot ce-mi aminteste de tine.
Trebuie sa-mi cumpar alt pat, alte perne, sa schimb culoarea luminii, trebuie sa ma mut, sa redecorez, sa vopsesc peretii incarcati cu imagini. Sa le ascund ca sa nu ma mai priveasca atat.
Trebuie sa-mi abandonez trupul. Nici el nu e bun de nimic. Era bun pentru voi… pentru micile plimbari, pentru serile petrecute alaturi de prieteni, pentru a ridica ceasca de cafea si pentru a fuma- pentru a face intr-un mod inconstient in repetate randuri aceleasi gesturi. Trebuie sa-l schimb. Trupul asta era bun doar pentru a fi privit, mangaiat, iubit sarutat, strans in brate .
Dar n-a fost suficient. Nu va fi niciodata. Inocenta si teama nu vor fi niciodata compatibile. Asa cum mie nu- mi statea- n fire sa fac ceva pentru noi asa tie- ti era frica de urmari. De ce as fi putut creea in interiorul tau .
Trebuie sa scapam de asta. Chiar nu intelegi?! Ne vom inchide in noi, vom
pastra nelinistea si nesiguranta doar pentru noi, nu o vom imparti sub nici o forma. Ne ferim de fericire ca de moarte … ne temem prea mult ca nu cumva bucuria sa ne dezmembreze, sa ne faca sa fim cu totul altii, sa ajungem sa nu mai reprezentam nimic .
Scris in
Life on May 25th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Si vreau sa fug si vreau sa plec si vreau sa ma fac de piatra.
Sa ma transform intr-o statuie. Fara de expresie fara vreo umbra de subiectivitate. Sa nu expun nimic, nici un sentiment sa nu trezesc ,sa fiu spatiul vid,in care sa te pierzi in care se aud ecouri. Sa par mai pustie decat desertul mai neprietenoasa,mai respingatoare decat un cimitir in fum si ceata . Sa fiu atat de rece incat nici macar sa nu indrazneasca cineva sa se aproprie de mine. Sa fiu nepasatoare-n fata lumii,sa se desfasoare totul sub ochii mei, iar eu sa privesc, sa tac, sa ascult, sa le acord atentie doar cand am chef, sa-i ignor de fiecare data cand imi doresc asta. M-as simti superioara. M-as simti de neclintit, prea puternica m-as simtit atat de … bine.
Scris in
Life on May 7th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Posibil sa fiu asa cum ma descrii.O persoana imatura, lipsita de experienta, furata doar de clipa si de distractia momentului .
Dar niciodata nu te-ai intrebat daca sunt vcu adevarat atat de superficiala? Ca nu-e doar o fatada, un ascunzis pentru a nu parea macar pentru cateva ore atat de diferita de ceilalti?
Tin sa te anunt ca habar n-ai ce se intampla cu mine ,nu ma cunosti ! N-ai idee cum si ce gandesc. Nu esti nici primul nici ultimul care observa ambalajul si nu continutul. Dar accept asta,plus toate reprosurile si privirile alea care par sa-mi strige “lasa ai sa cresti si tu mai mare” si ”ai sa te maturizezi odata” si toate incercarile esuate de a ma apropia de tine. Toate momentele in care incercam sa iti arat caldura din interorul meu sa ti-o ofer … dar ma loveam de acelasi zid rece, de gheata imposibil de topit .Nu neg ca acestea adunate-mi provoacau goluri imense in stomac si imi provoacau o stare de spirit nu tocmai vesela dar sunt constienta ca nu ma cunosti si daca continui tot asa nici nu o vei face. De data asta, macar de data asta, n-am sa ma gandesc ca-s vinovata eu daca voi renunta … tu nu vei stii ce pierzi . De data asta cel putin sunt impacata ca am lasat o portita deschisa spre interiorul meu. Dar se pare si ea s-a plictisit sa tot astepte si se va inchide curand intr-un mod la fel de fortuit cum s-a deschis …
Scris in
Life on April 25th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Cand te privesc mi se strange stomacul de parca as sta in fata a zece mii de oameni. Cand imi vorbesti ma pierd si nu gasesc cuvinte pentru a-ti da o replica inteligenta. Nu ! Inceteaza ! Nu ma mai privi asa… Te rog opreste-te si ia-ma in brate !
Orice cuvant e prefacut .
Orice cuvant scris e prefacut .
Orice cuvant e prefacut . Dar ce exista fara cuvinte ?
Scris in
Life on April 9th, 2008 |
Niciun Comentariu »
« Insemnarile anterioare Insemnarile urmatoare »
