Ia stai. E primavara. Si pasarele se cearta in copaci si soarele incepe sa prajeasca trotuarele si oamenii impanzesc strazile orasului cu mersul lor lenes pe care`l numesc plimbare. E incredibil cate cupluri vezi plimbandu`se primavara. Zeci de mii de indragostiti. De unde naiba ati rasarit cu totii? Nu-mi spune ca nu-i vezi. Sunt peste tot. Ei indragostitii si pasarelele guralive .
II intalnesti pe bancile din parc ,in cafenele, la magazine, in fatza scolii, in cofetarii, in plina strada. Mii de saruturi interminabile pline de saliva gesturi tandre, pipaieli, rasete, priviri incitante, buzunarele pantalonilor umflate si sfarcuri intarite…
Prea multe banci ocupate, prea multe mese cu indragostiti. E limpede: primavara e pentru indragostiti. N-ai loc de ei … doar printre ei .
Imaginea lor ma bantuie. Incep sa fiu serios deprimata. Incep sa-mi scape lacrimile de crocodil si -mi fuge gandul la la curele de slabire, la o noua garderoba la o schimbare de look. Da ai dreptate. O iau complet razna .
Nu, nu sunt invidioasa. NU n`am nevoie de asa ceva.NU sunt o tampita disperata si plina de dorinte. Si nu vreau vise neimplinite. Si nu, nu-i duc dorul.
Nuuu, nu sunt invidioasa. Chiar nu-s. Numai ca explodez de ciuda cand ii observ pentru ca-mi lipseste cu desavarsire portia aia de schimbari reciproce de saliva, de mangaieli, de fiori. Chiar nu vezi ? Imi lipseste ea … afectiunea. Daca nu ai observat asta atunci ar fi cazul…
Scris in
Life on March 27th, 2008 |
Niciun Comentariu »
I-a raspuns NU !
El ce-a facut ?
Si-a agatat tendoanele-ntr-un geam de scara ,
Si a lasat sa curga alaturi de suvoi de sange
Multa durere si frustrare .
Aici nu era vorba doar de ea
Ci si de incapabilitatea lui de a privii
La un viitor care nu o includea .
Durerea lui era inalta pan la cer
Stia prea bine povestea vesnicului ieri :
Ca la povestea intrerupta
Nicicand nu trebuie sa mai ajunga-
Acolo va supravietui un veac
Iluzia ce -n razbunare e-necata .
NU-ti va aduce inapoi nimic,
Te va seca de-o ultima speranta
ca va-nvia ce tu ti-ai dorit .
Scris in
Life on March 26th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Recunosc. Am ramas placut surprinsa la auzul vocii tale.
Corpul mi-a tresarit auzindu-ti vocea. Mi-ar placea sa spun ca e atat de familiara … dar distanta si lunile de tacere isi spun cuvantul.
Acel “Inca te`mai`iubesc” aruncat la inceputul conversatiei nu isi are locul. Ti-am spus ca vom fi doar prieteni. Ca nu ne torturam.
Nu vom calca in picioare tabolul minunat pe care l-am creat dar care arata doar trecutul. Nici urma de viitor nici urma de speranta . E un tabolu care arata, reflecta tineretea bucuria, pasiunea in trecut, amintirea in prezent si lipsa de speranta si de revenire pentru viitor.
Da, vreau sa te revad, da vreau sa iesim la o cafea si probabil ca da- mi-as dori sa te sarut din nou, sa arat lumii ca mi-ai apartinut … dar acestea trebuie tinut in frau, sunt doar inchipuiri, impulsuri de moment carora nu trebuie sa le cedam. Trebuie sa gasim echilbrul, limita dintre ce-a fost si prietenia ce o sa ne lege de acum si sa incercam sa o mentinem. Putem face asta doar daca vom trece peste, doar daca vei fi suficient de puternic sa te controlezi.
Imi place de noi dar imi place acest ”noi” in postura de azi-prieteni care`si cunosc si care multa vreme si-au imparit toate secretele
Scris in
Life on March 25th, 2008 |
Un comentariu »
In acest moment nu cred in absolut nimic si nu am sperante. Toate bucuriile, realitatile vietii imi par lipsite de sens. In acest moment nu imi amintesc trecutul nu vad viitorul si nu traiesc prezentul. Nu pot sa-mi dau seama de ceea ce simt … sa fie sentimentul de disperare, melancolie ? Sau doar un simplu spatiu gol?? Un neant al singuratatii. Am sentimentul inselator ca sunt puternica doar pentru ca acum am impresia ca nu mai am nimik de pierdut, ca tot ce-am avut mai de pret a disparut! Ca orice mi-ai face nu as mai putea suferi, pentru ca nu as mai avea pentru cine si pentru ce!
Scris in
Life on March 24th, 2008 |
Niciun Comentariu »
Era o capcana. Dintr-un exces de zel am cazut rapid in ea. Mi-am abandonat spiritul. Am devenit asemeni celor care-mi furnizeaza cea mai ridicata doza de compasiune dezgust datorate lipsei lor de personalitate si respect de sine.
Ispita m-a facut sa-mi incalc principiul la fel cum tot ea, l-a ajutat pe sarpe sa o induplece pe Eva sa muste din mar. Acum la fel ca ea voi suporta consecintele acestei actiuni.
Consecinta devastatoare va fi parasirea Raiului mintii mele, pentru a cobora in Iadul torturii fizice si psihice. Voi suporta chinul care imi va mistrui interiorul ca o carie care
macina lemnul, ca un microb care-ti devoreaza carnea ca un vampir care-ti suge sangele pana la ultima picatura, ultimul strop de viata.
La fel ca Hyperion am parasit cu buna stiinta spatiul sigurantei, al certitudinilor , al cunoasterii in favoarea uni slabiciuni umane. Mi-am abandonat spiritul in cunostiinta de cauza. Hyperion a gresit dar mai apoi s-a intors in universul lui.
Eu inca mai am de savarsit pacatul Evei. Pedeapsa mea este sa-mi adun miile de bucatele imprastiate in sutele de colturi, ca sa ma pot reintregi, a stfel incat sa am suficienta putere pentru a ma intoarce in locul pe care l-am parasit fara prea multa chibzuiala.
Scris in
Life on March 18th, 2008 |
2 Comentarii »
« Insemnarile anterioare Insemnarile urmatoare »
